Weber, despre decizia „profund nefericită” din Senat: Nu înțeleg de ce nu face Diaconu un pas înapoi

Weber, despre decizia profund nefericită din Senat: Nu înțeleg de ce nu face Diaconu un pas înapoi
Publicat: 02/11/2012, 12:18
Actualizat: 03/09/2019, 17:57

Europarlamentarul PNL Renate Weber a declarat, vineri, la RFI, că votul Senatului în cazul lui Mircea Diaconu este „profund nefericit”, ea precizând că o decizie a instanței, indiferent dacă îți place sau nu, trebuie respectată și că nu înțelege de ce nu face Diaconu un pas înapoi.

„Din punctul meu de vedere, este o decizie profund nefericită a Senatului și chiar de neînțeles, pentru că statul de drept asta înseamnă: îți place sau nu-ți place o lege, ea trebuie respectată, îți place sau nu-ți place o decizie a unei instanțe, ea trebuie respectată! Faptul că acea decizie ți se pare nedreaptă, asta pot să înțeleg, dar asta nu înseamnă că nu ai obligația să o respecți”, a declarat Weber.

Renate Weber s-ar fi așteptat ca Mircea Diaconu să-și dea demisia din Senat.

„M-a surprins chiar atitudinea domnului Diaconu, un om pentru care am foarte mult respect, cu atât mai mult cu cât a și declarat că nu va mai candida. Nu înțeleg de ce nu a făcut dumnealui un pas înapoi și nu s-a retras. Dar, mă rog, dincolo de chestiunea personală a domnului Diaconu, rămâne într-adevăr votul Senatului. În opinia mea, repet, este un vot nefericit! Dacă nu-ți place o anumită legislație sau o anumită situație, nu acesta este răspunsul”, declară europarlamentarul liberal.

Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat miercuri Curtea Constituțională, după refuzul Senatului de a pune în executare hotărârea ICCJ privind starea de incompatibilitate a senatorului PNL Mircea Diaconu.

Senatorul PNL a declarat după votul prin care a fost respinsă solicitarea de încetare a mandatului său că Senatul și-a „asumat culpa”, prin care a decis inițial că nu se află în vreo situație de incompatibilitate, menționând că justiția nu a solicitat sancționarea sa.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Secretariatul lui Moș Crăciun s-a redeschis în Franța